Lucian Burdujan despre anii petrecuți la Rapid

Lucian Burdujan (9)

Lucian, ai prins ceva ani în tricoul Rapidului. Poţi spune că a fost cea mai bună perioadă a carierei tale acolo?

Au fost nişte ani superbi, de neuitat, pe care şi i-ar dori să-i trăiască orice fotbalist, mai ales că a fost vorba despre Rapid. Acolo am devenit un nume în fotbal, dar îmi place să cred că mi-am păstrat evoluţiile bune şi după ce am plecat la FC Vaslui şi apoi în campionatul Ucrainei.

 Cum au fost momentele în care ai aflat că vei semna cu Rapid?

Superbe! Eram tânăr, plin de speranţă, iar faptul că urma să joc la Rapid la doar 20 de ani însemna enorm în inima mea. Echipa mai şi câştigase titlul cu un an înainte ca eu să mă transfer acolo, în 2003, şi era una dintre cele mai bune echipe din ţară. De fapt asta s-a văzut şi în anii care au urmat şi în care am jucat şi eu acolo.

Tot interviul îl găsiți pe 1923.ro/2013/11/26/exclusiv-1923-ro-lucian-burdujan-anii-petrecuti-la-rapid-sunt-de-neuitat

Lucian Burdujan: “Când jucăm contra lui Șahtior e ca și cum am da peste Barcelona!”

lucian_burdujan_gol

Am acordat un interviu pentru Digi Sport.

Fost atacant la Ceahlăul, Rapid, FC Vaslui și Steaua, Lucian Burdujan pare să-și fi găsit locul în campionatul Ucrainei. Fotbalistul s-a transferat în 2011 la Cernomoreț Odessa, iar în prezen este unul dintre oamenii de bază ai echipei sale, unde este unul dintre golgheterii echipei cu cinci reușite și evoluează alături de ex-dinamovistul Elis Bakaj, care are același număr de goluri marcate. Citeste mai departe